vineri, 30 decembrie 2016

Era asemenea trăirii fără memoria vieții - un moment de nelinişte, o clipă ce părea aproape nesfârşită. Nu-şi amintea altceva decât acele secunde. Întreaga sa existență părea plină de ele. Acum, în adunarea de fulgi sclipitori şi reci ce-i încununau părul, clipa aceea îi trecu ca o viață întreagă trăită, fugitiv, prin minte. Părea povestea altcuiva. Sentimentele aveau şi ele memoria lor. Ducându-se înapoi, simțea că plutea. Totul în ea părea lumină, căldură şi puf. În haosul intern lucrurile se aşezau în linişte. Gândurile nu deveneau calme şi silențioase - aşa cum se crede că ar trebui să fie, ci pline de entuziasm şi bucurie. Liniştea nu stă în gânduri, ci în locul acela ascuns în adâncul trupului, protejat de stern, țesuturi şi multă dragoste şi în zăpada ce se aşternea în jur. Iubea. Iubeşte. Respiră. Şi lumea-i nu mai e atât de mică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu